Competiţie domestică…

Încercam, de curând, să explic unei prietene virtuale, de ce mi se pare că relaţia ei este, încă, „necoaptă”.

Bineînţeles că s-a supărat pe mine, pentru că aproape nimic din ce îi spuneam eu că văd nu avea legătură cu ce simte ea.

De fapt,  ce încercam să îi explic este faptul că, la începutul unei relaţii, imediat după prima fază, aia în care nu ştii pe ce lume trăieşti şi râzi ca prostu’ tot timpul, totul devine o competiţie…

Fiecare dintre cei doi încearcă să demonstreze ceva!

Tu eşti inteligent, că de aia te şi iubesc, dar eu sunt puţin mai mult, eu nu sunt chiar aşa egoist, dar tu parcă exagerezi de la un timp, în mod sigur eu sunt cel care face totul ca această relaţie să meargă, tu nu ai fi dispus să faci pentru această relaţie sacrificii pe care eu deja le-am făcut, iar tu nici măcar nu ai observat, suntem la fel de culţi şi de educaţi, însă atunci când suntem în mijlocul oamenilor pe care îi admir e musai să se vadă un pic de diferentă, situaţia aceea nu s-ar fi sfârşit aşa groaznic dacă m-ai fi lăsat pe mine să iau decizia în locul tău… Şi putem continua la nesfârşit!

Sunt lucruri aparent minore… Spun aparent deoarece, chiar dacă în comparaţie cu trăinicia sentimentului chiar sunt minore, sunt destul de puternice pentru ca, în timp, să sape precum apa în stâncă.

Maturitatea intervine, în opinia mea, atunci când ai conştientizat acest lucru şi ai reuşit să elimini noţiunea de interes personal din cadrul relaţiei… iar „competiţia”a dispărut cu totul…

Tu… ai reuşit?

Sau încă mai eşti convins că fiecare relaţie eşuată de a ta ar fi mers dacă celălalt… ?

Anunțuri

19 Responses to Competiţie domestică…

  1. DianaEmma spune:

    Într-o relație vor fi mereu doi.
    Tot ce merge bine se datorează amândurora, tot ce merge prost la fel. Uneori e o chestie de procente, dar unii nici 5% din vină nu vor să își recunoască.

    Tocmai pentru că ești mai trecut prin viață, ar trebui să știi că oamenii la un moment dat pe moment pot crede despre o relație, despre o iubire, că este cea mai cea, că e extraordinară, legată, coaptă, matură tot ce se poate. Dar timpul e adevăratul arbitru. Ajungem peste 2-3 ani sau 10 să realizăm poate că nici nu a fost iubire cu adevărat, ci o banală îndrăgosteală care doar părea pe moment puternică. Sau că abia după anii ăia ajungem la nivelul la care credeam că e atunci relația.

    Lucrurile minore apar… problema e, înclinând să îi dau și acelei persoane dreptate, fiecare relație e unică și are etape unice. Unii întâlnesc unele probleme minore, alții altele, unii au ghinionul să dea de toate. Poate nu o să dea de problema cu competiția, pentru că în cazul lor, în cazul personalității lor, nu e posibil; dar cu siguranță va apărea altceva.
    Și ele nu se termină niciodată… dar într-adevăr, maturitatea vine pe măsură ce treci cu bine de toate. Cu bine însemnnd în felul ok cu amândoi, în care nimeni nu rămâne cu regrete.

    • arrowsmaker spune:

      Ideea pe care încercam să o exprim în articol era că această competiţie nu prea este o întâmplare… E întâmplare, sau excepţie, atunci când e conştientizată şi rezolvată…

      Dar asta se întâmplă prea rar…

  2. Jais spune:

    ultima mea relaţie eşuată ar fi mers dacă nu ajungeam la maturitatea care să-mi permită să o închei.A fost vorba despre un moment cand am realizat că orice s-ar întâmpla mai încolo nu ar fi putut egala ceea ce fusese pana atunci.Ca şi cand priveai înainte si vedeai o pantă. A fost maturitate sau laşitate…habar n-am… a fost ceva ce trebuia făcut.

    • arrowsmaker spune:

      Dacă ai simţit că asta trebuia făcut… cred că altceva nu mai contează!

      Totuşi, tu chiar visezi la o relaţie în care să simţi din ce în ce mai intens? Şi asta, timp de ani mulţi, sau poate chiar decenii?

  3. kaos spune:

    in iubire nu exista maturitate sau experienta, ci doar un etern debut de la 0

    apoi nu cred in „eu te iubesc pentru ca esti asa sau gandesti astfel…” astea sunt incercari de explicatii care apar exact inainte de a se duce totul dracului (atunci cand e bine, cald si decadebt)…

    cand te paleste, te paleste…

  4. Lumi spune:

    pai la mine cam nu au trecut de 3 ani…asa ca nu stiu ce sa zic. vreau sa cred ca nu eram destul de matura. doar timpul poate spune…

  5. Jais spune:

    Gaştele idealiste cred in bla bla pana la adanci batraneti. Realistii cu ceva ani la activ realiează că după ce trece magia, raman chestiile solide, încrederea, prietenia, rezonanţa unuia cu celălalt.

  6. zbordefluture spune:

    E perfect real… Indiferent de maturitatea celor doi… sau de imaturitatea lor…De vechimea relatiei, sau de noutatea ei. Chiar si cand intervine maturitatea si constientizezi diferit lucrurile, iar cei 3 ani au trecut de multe ori, e imposibil ca la o discutie sa nu intervina aceasta competitie. Asta pentru ca intotdeauna omul e nemultumit de ceva, indiferent de obisnuinta cu felul de a fi al celuilalt. Asteptari ai tot timpul si cred ca e imposibil sa iei omul exact asa cum este…Chiar daca asta e ideal. E complexa treaba.

  7. Ilina spune:

    Auzi, te rog, sa nu schimbi tema, ca mie imi trebuie vreo 3 ani sa scriu despre cum ar fi mers daca celalalt… 😛

  8. Ilina spune:

    nu ar fi fost tot plecat 🙂

  9. Ada spune:

    Cand incepi sa dai vina pe cel de langa tine, inseamna ca deja s-a dus tot farmecul unei iubiri profunde. Cand nu-ti asumi responsabilitatea pentru lucrurile pe care le faci, n-ai decat sa-ti iei bagajele si sa pleci, nu sa-l incarci pe cel pe care se presupune ca-l iubesti cu povara greselilor tale.

    Dar cine are curajul sau demnitatea sa faca asta ?

    Si daca nu e curaj sau demnitate, ar trebui macar sa fie amintirea unei iubiri sau a unei povesti frumoase.

  10. doarumbre spune:

    Cam multe panze de paianjeni…e timpul pentru curatenia de toamna:)

  11. mascadesticla spune:

    Eu nu am reusit. Imi doresc uneori sa ii pun la picioarele mele pe toti barbatii pe care ii cunosc. Poate este din cauza ca pe principiul maimutelor, nu am un ideal de relatie pe care sa imi doresc sa il imit cel putin partial.

  12. arrowsmaker spune:

    Intr-o relatie, nu cred ca trebuie sa urmezi un model anume…

    Cred ca e suficient sa te porti cum simti!

    O sa imi spui ca ai de pierdut! E adevarat!

    Dar… cat pierzi incercand sa fii asa cum isi doresc altii?

    Esti pregatita pentru sacrificiul acesta?

  13. mascadesticla spune:

    Nu te poti purta numai cum simti. Pentru ca uneori pentru binele tau il sacrifici pe al altora. Trebuie sa tii cont si de cel de langa tine… Cel putin asa privesc eu.
    Stii ca se spune despre creierul nostru ca el nu poate crea imagini noi – poate doar sa recompuna imagini pe care le-a mai vazut? Nu vreau sa urmez intru totul un model anume, vreau numai sa vad un exemplu. Unul singur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: