Google of heart…

Înrucât la un moment dat, aproape toţi ajungem la concluzia că una dintre priorităţile fundamentale este găsirea unui partener de viaţă, consider că ar fi interesantă o discuţie pe tema abordării acestui subiect de către fiecare dintre noi.

De aceea, am încercat să materializez în scris câteva situaţii, sau variante de încadrare, dintre cele mai des întâlnite, fără pretenţia de a fi acoperit tot spectrul.

1.   Fac un portret-robot pe baza viselor, pretenţiilor şi standardelor mele, pe care îl am tot timpul la îndemână, cu care compar toţi potenţialii parteneri şi faţă de care nu accept nicio diferenţă, oricât ar fi ea de mică;

2.   Fac un portret pe care îl actualizez permanent în funcţie de schimbările survenite în mine însumi, de-a lungul timpului;

3.   Fac o listă cu cerinţele esenţiale obligatorii, iar când la orizont apare un potenţial partener, le ignor pe cele mai puţin importante, pe care acesta nu le îndeplineşte;

4.   Fac un compromis între lista mea cu cerinţe esenţiale şi lista lui;

5.   Dacă potenţialul partener îndeplineşte măcar câteva dintre cerinţele mele esenţiale, renunţ la celelalte, deoarece nu ştiu dacă o să mai am vreodată a doua şansă;

6.   Chiar dacă potenţialul partener nu îndeplineşte cerinţele mele, dacă eu le îndeplinesc pe ale lui accept, în ideea că, pe parcurs, el se va schimba;

7.   Nu este important ca partenerul meu să fie aşa cum l-am visat, ci să mă iubească.

Cunoscându-vă visele, speranţele, aşteptările sau experienţele trăite, în care dintre aceste variante credeţi că vă încadraţi?

Personal, m-am încadrat, de-a lungul timpului, în mai multe dintre aceste variante, începând, bineînţeles, cu prima!   🙂

94 Responses to Google of heart…

  1. zbordefluture spune:

    Da… Toate au fost cate putin… In functie de varsta…:)
    La inceput… cand naivitatea varstei te impinge spre visare…cand ai impresia ca intreg universul e al tau si ca esti a tot cunoscator…Nu faci rabat de la nici o conditie impusa de tine in alegerea partenerului.
    Apoi.. cu timpul… realizezi ca de fapt este foarte greu sa gasesti persoana care sa intruneasca toate conditiile si accepti si jumatati de masura, dar avand speranta in suflet ca celalale calitati vor aparea pe parcurs..
    Cand ajungi sa constati ca acestea nu vor aparea, pentru ca nu sunt existente, te multumesti cu cele ce exista, intrebandu-te daca le-ai vrut intra-adevar vreodata si daca ar fi contat. Cred ca intr-o relatie conteaza cel mai mult lipsa orgoliului, respecul, iubirea… si aprecierea partenerului asa cum este. Dar la concluzia asta ajungi, abia peste ani… 🙂

    • arrowsmaker spune:

      Cred ca, mai degraba trebuia sa formulez intrebarea astfel: „Prin ce situatii ati trecut si in care din ele va aflati acum”.

      Da, in timp, ajungi sa constati ca e obligatoriu sa iti accepti partenerul asa cum este ca sa il poti pastra, insa… asta dupa mult timp petrecut impreuna, iar pentru a ajunge sa petreci mult timp cu el, este necesar ca, cel putin la inceput, sa para ce iti doreai, nu?

  2. DianaEmma spune:

    Inafara de cateva chestii obligatorii, restul sunt negociabile… Ceea ce nu imi placea la altcineva, poate sa imi placa la o anumita persoana, in contextul respectiv, in legatura cu restul setului de calitati si defecte. Un aspect care dauna unei relatii poate face bine alteia… oamenii sunt diferiti si de aia si modul in care interactionam cu ei intr-o relatie e diferit, deci trebuie alte lucruri.

    In adolescenta credeam ca 7 e de ajuns… te iubeste, gata.
    Pe urma mi-am dat seama ca sunt cateva lucruri necesare, obligatorii; nu pentru o relatie in general; ci pentru o relatie cu mine. Niste lucruri fara de care iubirea poate sa apara foarte bine, dar fara de care relatia nu va dura prea mult, pentru ca nu avea ce sa ii confere putere si lupta.

    • arrowsmaker spune:

      Sunt intrutotul de acord ca o anumita trasatura a cuiva poate insemna pentru unii oameni o calitate, iar pentru altii un defect.

      Insa nu prea inteleg cum, pentru tine, aceeasi trasatura care iti place la cineva sa te deranjeze la altcineva…

      Oricum, ai spus ca in adolescenta te caracteriza nr. 7. Dar acum?

      • DianaEmma spune:

        Incapatanarea poate fi simpatica la unii sau insuportabila la altii.
        Un defect poate fi scos mult in evidenta la o persoana sau total neobsevabil (desi are aceeasi intensitate) la altcineva care compenseaza mult cu alte lucruri.
        Un grad mare de alintatura poate sa iti placa la cineva si sa te enerveze la altcineva.
        Fiecare om e un pachet complet… o trasatura depinde foarte mult de altele.

        Am spus ca acum sunt la faza cu cateva chestii obligatorii, restul vedem pe urma. 😛

  3. Catalina spune:

    Dacă a existat o listă, clar în cazul meu a fost una pe care n-am conştientizat-o pe deplin. În sensul că n-am stat să calculez, asta merge la bune, asta la rele. L-am ales în clipa în care am realizat că nu mai aveam aer fără el. 🙂

    • arrowsmaker spune:

      Tu ai fost o norocoasă, se pare 🙂

      De fapt, nu se pare, ci sigur, dacă ai ales să rămâi lângă el…

      • Catalina spune:

        Ei, lasă, că suntem chit 😛
        Dar de ce-o zici aşa, de parcă tu n-ai fi un norocos ? 🙂

      • arrowsmaker spune:

        N-am spus că eu nu sunt norocos!

        Poţi fi norocos şi dacă îţi faci listă şi dacă nu îţi faci 🙂

        Însă, cumva, venind vorba despre viitor, cred că oamenii au o abordare destul de diversificată a raportului: cât vreau să controlez şi cât am curaj să las pe mâna destinului…

      • Catalina spune:

        Da, diversificat este cuvântul potrivit. Sunt(nu generalizez, deşi aşa pare) pe de-o parte „calculaţii” care fac liste şi care s-ar putea, zic s-ar putea, să pună mâna pe relaţii de lungă durată, şi mai sunt „necalculaţii” care fac după cum simt. Aici, uite, ai dreptate, ca necalculat trebuie să ai baftă să n-o dai în bară la nesfârşit 😀

      • arrowsmaker spune:

        Stai liniştită, că şi calculat poţi s-o dai în bară la sfârşit (sau la nesfârşit)…
        You can take my word for it…

        Cum mai spuneam undeva, ce ţi se întâmplă nu este nici stabilit cu exactitate, nu este nici lăsat complet la voia întâmplării…

        Concluzia: trebe şi-un pic de noroc 🙂

      • My Experience spune:

        Bineee, te cred pe cuvânt 🙂

  4. floaredemai spune:

    Ma uitam in lista ta de posibilitati si ma gandeam in care m-as potrivi cel mai bine. Dar nu reusesc sa ma opresc la o singura alegere, oricat as incerca. Analizez. Sunt cateva chestii la care nu as renunta nici in ruptul capului. Nici nemaritata la 50 de ani. Stiu, e o viziune rigida. Apoi…a trebuit sa mai las si de la mine, in fiecare relatie pe care am vrut sa o fac sa functioneze (din cele 2,87 pe care le-am avut). Si in acelasi timp, am trecut si prin momente in care conta doar iubirea lui.
    Acum, dupa atata analiza, sunt un pic confuza. Ma duc sa fac o pauza 😀

  5. Camelia spune:

    „Priorităţi fundamentale”, spui? Sună a calcul matematic.
    Să stăpâneşti iubirea şi viaţa împreună cu jumătatea ta de cealaltă parte a ta este esenţa alcătuirii pe pământ a fiecăruia.

    O strigă idealismul ce m-a luat în stăpânire de când am înţeles cum e cu jocul vieţii.

  6. arrowsmaker spune:

    Nu este calcul matematic, este realitate.

    Da, pentru tine este esenta, si in mod sigur si pentru multi dintre noi, ceilalti.

    Dar nu pentru toti…

    Oricum, de obicei nu prea folosesc cuvinte carora sa nu le stiu puterea.

    • Camelia spune:

      Din cât te-am înţeles, pot spune despre tine că stăpâneşti sensurile şi definiţiile.
      Nu am vrut să sune altcumva când am spus „calcul matematic”.

      Mă refeream doar la faptul că magia nu se poate defini ca prioritate. Nici ca asta, nici ca altceva.

      Poate că nu fac parte dintre persoanele care îşi spun: Una dintre priorităţile mele, dintre cele importante cu adevărat, este să îmi găsesc un partener. Cum l-aş putea găsi oare? Căutându-mi-l? Sau aducându-mi-l viaţa în cale? Scoţându-i relieful aşa încât eu să îl văd? Forma?

      Nu mă gândesc la asta ca la o prioritate, ci ca la o dorinţă. De a mea, dintotdeauna. A fiecăruia, cred.

      În categoria priorităţilor intră alte lucruri, impropriu denumite astfel. Acum…aş putea să ţi le definesc din unghiul de vedere al visătoarei…sau al realistei. Căci sunt şi una…şi cealaltă. Pot fi extrem de cinică, realist de crudă. Ca exprimare doar.
      În adâncuri, niciodată nu mă voi învăţa minte. Iar eu acolo sunt.
      Acum joc jocul aparenţelor.

      • arrowsmaker spune:

        Am banuit ca joci jocul aparentelor…

        Si imi pare sincer rau ca a trebuit sa fie asa…

        Cat despre visator sau realist… imi vine greu sa inteleg cum poate fi un om si intr-un fel si in celalalt, in privinta aceluiasi lucru.

        Dar, nu asta e important in discutia de fata.

        Da, probabil ca poti fi si cinica si cruda, dar… de ce ai fi astfel cu tine? Inteleg sa scoti coltii cand cineva te ataca. Dar… impotriva ta?! Iar nu pricep.

        Cand am spus prioritati m-am referit la faptul ca, in anumite momente din viata, fiecare fiinta vede cel mai important lucru sub alt nume. Pentru mine, da, e relatia, viata in doi.

        Pentru altii, acest lucru este un accesoriu pe langa satisfactia obtinuta in plan profesional sau material.

        Intrebarea mea era: Daca nu ai avea deja o relatie, ce criterii ar sta la baza alegerii sau acceptarii unui partener?

        Stiu ca aceasta abordare se schimba, aproape obligatoriu, pentru fiecare om, de-a lungul timpului.

        Totusi… cum e acum?

  7. alexxa spune:

    eu m-am pierdut mereu pe drum 🙂 cand l-am gasit si mi-a pus capac, nimic n-a mai contat 😀

  8. alexxa spune:

    pai nu-i de parut rau, eu asa sunt cand ma indragostesc si e tare frumos 🙂 nu stiu daca s-a schimbat ceva, fiecare isi traieste iubirea in felul lui si asta e felul meu, fara reguli si trasee de urmat; acum sunt la o cotitura, inca nu stiu ce sa fac….

  9. arrowsmaker spune:

    eu nu ma refeream la „ce faci cand te indragostesti”, ci la cum ai vrea sa fie relatia cu cel de care o sa te indragostesti 🙂

  10. alexxa spune:

    o sa fie asa cum merit, 😀 fara limite si minusuri, fara „e loc de mai bine”..cel putin, asa sper sa fie 🙂 cand va fi, acum nu e cazul…

  11. Ada spune:

    Am citit si celelalte comentarii. Eu am o problema. Nu am trecut prin nici una din cele 7 situatii. Serios vorbesc.

    Nu stiu daca e de bine sau de rau, insa de mai mult de 3 ani suntem amandoi fericiti.

    Poate ca nu e asa de important sa ne incadram intr-una din situatii, cat sa… sa… nu stiu… sa IUBIM!

    • arrowsmaker spune:

      Am si spus ca sunt situatiile pe care le vad eu, fara pretentii 🙂

      Daca la tine s-a intamplat, pur si simplu, fara sa il visezi inainte intr-un anumit fel… e minunat!

      Oricum, cazul tau, si anume sa ai un partener de viata care sa fie exact asa cum iti place tie si invers, fara nicio diferenta… e destul de rar…

      Dar… atunci cand se intampla asa, probabil ca ramane asa pentru totdeauna…

      De obicei, noi, ceilalti, muritorii de rand… ne luptam cu diferentele 🙂

      Uneori le invingem…

      Alteori nu…

  12. Camelia spune:

    Bărbatul meu – ca vis…mi-a fost şi realitate, pănâ acum o vreme…îmi e şi acum, dar acum nu prea mai ştiu ce îmi este – trebuie să fie cel care mi se potriveşte. Cel care mă simte. Cel care îmi ştie gândurile. Cel care mă anticipează. Cel care mă premeditează.
    Trebuie să fie un om de sine-stătător. Să stea bine pe picioare, cu demnitate. Să nu îl pot clătina de pe soclu.
    Să îl admir…admiraţia naşte dragoste…ştiai, nu-i aşa?
    Să mă uit la el ca la soare; să îl divinizez. Să îi asociez numelui puterea masculină. Să îţi spună că mâine la ora 14 îţi va aduce luna…şi tu să îl crezi, într-atât să îţi fie încrederea în el.
    Să îţi fie fascinaţie. Să te uiţi la el cu ochii a miracol.
    Să nu îl poţi descifra prea uşor. Să te intrige enigmele lui. Să vrei să fii acea…unică…ce i le va dezlega.
    Să simţi că te protejează…că în braţele lui nimic rău nu ţi s-ar putea întâmpla.
    Să fie deştept. Să fie inteligent…altfel nu aş putea avea „orgasme” intelectuale…scuză tremenul, e stilistic…
    Să aibă o urmă de copilărie în el.
    Să îl simt bărbat. Să simt că mă pierd în el. Şi uit de mine.

    O să îţi mai scriu. Deocamdată e tot ce mi-a venit pe monet în minte…şi am scris fără se respir…pe nerăsuflate.

  13. Camelia spune:

    *pe moment…am scris „monet”…fără vreo legătură cu pictorul!

  14. Camelia spune:

    Relaţie de simbioză. Asta aş vrea.

    • arrowsmaker spune:

      Da, ştiam 🙂

      Permite-mi, totuşi, să îmi exprim părerea că tot ceea ce ai scris mai sus defineşte relaţia înainte de a se materializa, şi încă un timp după.

      Cât timp? Depinde de fiecare dintre noi, de fiecare dintre cei doi…

      După care … începe transformarea…

      Probabil ar fi un subiect bun pentru un alt articol, aşa că n-o să intru în amănunte aici.

      Transformarea miracolului despre care vorbeşti, într-un alt miracol…

      Să visezi că miracolul de la început rămâne exact aşa pentru tot restul vieţii, sau al relaţiei, sa fiu iertat, dar… nu mi separe o abordare prea realistă…

      Că poate fi la fel de minunat…da!

      Dar nu la fel…

      E obligatoriu, dacă vrei să nu ai surprize peste ani, să aştepţi şi să accepţi această transformare…

      Altfel, acest miracol, real, se poate tranforma în iluzie…

      • Camelia spune:

        Am auzit că durează între 3 şi 5 ani. Paradisul.
        Am auzit…nu mă pot pronunţa….nu i-am apucat.
        Păcat!
        Aş fi vrut să o pot face.
        Oricum, la mine ar fi durat o viaţă:

  15. JorJ spune:

    Atencion a la tete!
    Watch your head!
    Carcotasul asta aduna iar material pentru fantastica lui descoperire – tasta Del, care activeaza functia Delete 🙂

  16. Camelia spune:

    A tunat…şi ne-a adunat. Ne potrivim, câţiva de pe aici. Unic, fiecare în felul lui…atât de asemănători în altele…

    Jorj e de departe cel mai simpatic…Ce se mai ascunde el, suflet romantic şi idealist, în spatele unei beri…Aparenţă!

  17. zbordefluture spune:

    Jorj ne aduce cu picioarele pe pamant cat ai clipi! 🙂 Eu cred ca sunt cam de partea lui… adica mai spre realism… Mi-e mai usor sa ma exprim mai cinic, sa spun clar ce simt…:) Nu ca nu mi-ar place stilul vostru… 🙂 Il ador. M-as da si eu in aparenta cu el, dar nu prea pot! 😛 🙂

  18. zbordefluture spune:

    Cu stilul! :)) Sa nu se inteleaga gresit! 🙂

    • arrowsmaker spune:

      Îmi permiţi să anulez articolul?

      😀

      • Camelia spune:

        Asta cu anulatul cred că era o glumă, nu?

      • arrowsmaker spune:

        era vorba de articolul hotarat, Camelia… De la „stilul”… Vroiam doar sa fiu sigur ca am inteles cu ce vrea sa se dea in aparenta fiinta asta :))

        De fapt, mai pe romaneste, daca las articolul e.. „cu ce”!

        Daca il anulez e… „cu cine”!

        Got it?

        🙂

      • Camelia spune:

        Am înţeles; era borba de un articol encltic amărât!

        Am încercat şi eu să înţeleg chestia pe care ai menţionat-o…
        Voiam doar să spun că Jorj îmi pare a fi un visător care se ascunde după o aparentă ironie dură, părând că ia lucrurile peste picior. Dar nu e aşa. Mi-a explicat odată, demult, pe blogul meu cum e cu el!

      • Camelia spune:

        *vorba; scuze

  19. Camelia spune:

    Jorj este şi el un idealist. Întrebaţi-l! Va recunoaşte. Dar nu aşa uşor, cu una-cu două!

  20. Wanna spune:

    :))) Nu m-am gandit la asta pana acum. Dar cu siguranta deseori am fost pe la punctul 5.

  21. Asta e cam cum e bancul ala cu femeile si etajele din magazin, mereu vom vrea mai mult. Important e sa stim unde sa ne oprim. Si poate ca aici intervine iubirea, poate ea iti spune cand sa te opresti. Daca ceea ce simt eu acum ar fi impartasit as stii ca m-am oprit unde a trebuit; dar probabil nu simte si el la fel, asa ca inca mai caut, pt ca da, important este si ultimul punct, sa iubeasca si partenerul, pt ca iubirea „e doua”… a ta si a lui/ei.

    • arrowsmaker spune:

      Dacă tu te-ai oprit deja, după mintea mea, asta înseamnă că iubeşti.

      Însă, fenomenul pe care eu am încercat să îl acopăr cu cele 7 variante este mult mai complex de atât…

      Părerea mea este că, în cele mai multe situaţii, nu se acordă conceptului de reciprocitate atâta importanţă câtă merită…

      Şi recunosc că am făcut şi eu această greşeală acum foarte mulţi ani…

      Ideea este că… iubirea neîmpărtăşită tot moare într-o zi, oricât ai trage tu cu dinţii de ea…

      Oricum, eu cred că ţie, din acea zi, tot o să îţi mai rămână suficient timp…

      So… cheer up! 🙂

  22. Dia spune:

    esti foarte concis,”scurt si la obiect”cum s-ar zice. imi place.esti baiat?:)

  23. Camelia spune:

    Hai să nu ne mai ascundem de după degete şi să lăsăm ipocrizia la o parte; acum am un sentiment de răscoală şi izbucnesc.

    Îţi spun o poveste. Începe aşa…
    A făcut lista cu trăsăturile şi caracteristicile prinţului şarmant…cazul femeilor…a venit prinţul…sau mă rog, ceva asemănător lui…venit deci, văzut, plăcut, luat.
    Mândrei, după o vreme, îi cam trece de prinţul de acasă; a devenit mai puţin prinţ de cum fusese, a mai pierdut din poleială şi din sclipire ( era să zic sclipeală!!!)…şi ghici ce face???
    Găseşte un altul…prinţul prinţilor, spaima zmeilor. Care o bulversează într-atât încât face pentru el o pasiune nimicitoare, devastatoare, răscolitoare, năucitoare…şi tot ce mai poate urma cu acest sufix.
    Jucăm la dublu, care va să zică?
    Treaba asta cum o vezi?
    Hai să te văd.
    Cum spuneam, simt o răzmeriţă în mine. Eu sunt genul care îi face altar omului iubit. Din moment ce eu îl iubesc, înseamnă că e cel mai iubit dinte pământeni. Altul nu s-ar mai putea strecura pe lângă el. Dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla, unul dintre ei ar deveni poveste.

    Aştept să îmi spui rezolvarea.

  24. Camelia spune:

    Povestea e a cuiva pe care o cunosc şi care îşi revendică acest amor, uitând că e luată. De acela cu poleiala ruptă. Şi e luată ca la carte…cu acte.

    • arrowsmaker spune:

      De când am ajuns acasă de la serviciu caut ipocrizia în posturile mele… Aştept să mă ajuţi!

      Referitor la problema mândrei (care e, de fapt, a 99% dintre muritori), sunt mai multe aspecte de luat în considerare:

      1. Lista a fost greşită, sau mândra necoaptă suficient, sau nepăsătoare – ceea ce e cel mai grav…

      2. Nu iei „ca la carte” un om pe care îl placi! „Cartea” e făcută pentru iubire deadevăratelea…

      3. Este cât se poate de normal ca „sclipeala” să dispară, sau măcar să se estompeze după un timp… Ceea ce dovedeşte că mândra e şi naivă dacă credea altcumva…

      4. Tot ce urmează după cele 3 semne de întrebare ale tale demonstrează clar că tot ce e scris în „carte” trebuie şters. Dacă mândra a găsit o altă variantă (aaaa, abia acum găsesc ce căutam de când am venit de la serviciu 🙂 ) este problema ei, deşi nu pare să nu fie conştientă de asta…

      În concluzie, fără să mă vreau părtinitor şi fără să-l cunosc pe subiectul listei… mi se pare mie, sau reiese destul de clar cine este elementul negativ aici?

      Rezolvarea propusă de mine? ai curajul să fii om, spune adevărul, rupe legătura devenită corvoadă şi motiv de moarte înceată şi sigură a respectului de sine … şi trăieşte-ţi frumos pasiunea devastatoare, pentru că ai o singură viaţă şi… ai dreptul la fericire…

      • JorJ spune:

        As mai adauga la lista lui Robin, care saracul o fi iesit pe balcon la o pauza de tigara si un sprit rece stergandu-si transpiratia adunata de cand a venit de la servici si cautandu-si intr-una ipocrizia (bine ca n-a gasit-o), si faptul ca daca stii ca iti place sa ti-o tragi cu mai multi deodata fara sa-ti pese de acestia, atunci nu da cu subsemnatul vreo unuia din ei.

        O chestiune de bunt simt… si da… paradoxal sunt si curve cu bun simt.

        Fa-o pe Scufita Rosie si apleaca-te dupa ciuperci pana o vei gasi pe cea mai frumoasa, mare, rotunda si gusoasa si daca dupa o vreme indelungata ai sa constati ca iti tine cu adevarat de foame si iti umple gura si frigiderul, atunci poti merge sa o platesti la aprozar.
        Cu toate astea este indicat sa nu uiti de lup, chair daca atunci cand te joci cu ciupercutele ai impresia ca-l poti satura si pe leu.
        Totodata este bine de stiut ca consumul execesiv de ciulama (in cazul de fata ciuperci cu smantana) poate produce senzatii acute de greata si reactii adverse la a mai pune gura pe ciupercute, in ciuda senzatiei incipiente foamei de genul “ahh… nu mai mai satura dracu’ odata”.

        In concluzie, ciupercutele nu-s daunatoare… mai putin cele otravitoare din care ai muscat odata s-apoi faci spume la gura, aia pe care ti-o da lupul… dar pentru un metabolism normal, respectiva mandra, ar trebui sa le consume pe rand, experimental, gatite cu diferite sosuri, iar in momentul in care a gasit reteta ideala sa nu fie carcotasa si sa o impartaseasca si altora, iar ea sa-si pupe ciuperca-n palarie pana la adanci batraneti.

        Motto personal, adica eu l-am inventat, chiar acum:

        Orice inghetata este buna, aromata, glazurata si racoritoare, dar la final tot ajungi sa sugi batul.

      • arrowsmaker spune:

        hahahaha

        La sfarsitul unei sticle cu vin si al unui album cu NightWish… ma vad fortat sa recunosc sincer (nu-mi place postura de bleg sincer, dar uneori e mai putin daunatoare decat tigarile normale, berea, femeile de-o noapte, dublul decibelilor acceptati de societatile pro sanatate audiomintala, decat viteza prostesc de inconstieta dar fericitoare, decat zborul…)… ca incepusem sa te subestimez! Scuze, coane!

  25. Camelia spune:

    Da,îmi place, nu te dezminţi. Strigătul de luptă la răscoală împotriva ipocriziei nu îţi era adresat. Era cuvântul meu introductiv. Am citit nişte chestii pe la unii…pe la alţii. Tu nu ai ipocrizie în scrierile tale.ALE TALE. Aici mă opresc cu arătatul cu degetul; nu îmi stă în fire; nu e politicos.
    Asta ziceam şi eu despre mascaradă. Că trebuie curmată. Doar că mândra poate nu vrea să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard. Aşa că…vrea şi vrabia de acasă şi umblă în acest răstimp şi cu cioara vopsită!!!

    PS Am scris o povestea despre subiectul spinos. Acela de dublură a vieţii cuiva. Da’ nu ştiu când o să o postez; nu e în binecunoscutu-mi stil…e ceva mai sarcastico-aprigo-revoltător. Pentru că mă revoltă teribil ideea. De a merge pe două cărări, şi cu doda şi cu lelea.

  26. Camelia spune:

    ps 2
    „Ca la carte…cu acte în regulă”…însemnând că a trecut pe la starea civilă. Sunt şi cupluri care trăiesc împreună fără să-şi oficializeze legătura.
    Deci mândra e măritată. Cu un băiat bun, pe care îl ştiu. Cum o ştiu şi pe ea, dealtfel. Doar că acum nu o mai recunosc defel!!!

  27. Camelia spune:

    Nu vrei să facem „analize” pe marginea subiectului? Nu vrei să ni-l „supui” dezbaterii? Ar fi interesant. Îmi place cum se desfăşoară acţiunile la tine pe blog.
    Ce zici, te apuci de scris?
    Please!!!

    • arrowsmaker spune:

      Could you be more clear, please?

      Of course I want, but I still don’t know anything about expectations…

      Give me a clue…

      Just a clue…

      As I said, I’m sure I can make unhappy people happy… With one condition only… Let me know where unhappiness comes from…

    • arrowsmaker spune:

      Do you like Enigma?

      Ok, no bother…

      But mix it with NW and J&B, ginger juice and many ice cubes and you’ll see a little differently the posture of being not understood, not appreciated and not deserved in the right manner…

      🙂

      Not me!

      🙂 🙂

  28. JorJ spune:

    Chestia cu subestimatu’ o consider o gluma la betie… 😀 😀 caci biliard inca nu am jucat!
    Tu da-i inanite cu GiBiUL ca ies misto tare posturile facute la betie 😉

  29. arrowsmaker spune:

    Nu era nici betie nici subestimare 🙂

    • JorJ spune:

      Paaacat! 😦
      Eu iti cautam reteta de Caipiroska 😛

      • Camelia spune:

        Spumoase replici…atât de savuroase! Boys, sunteţi inegalabili, inestimabili, iremediabili, inconfundabili. Ireconciliabili sper să nu vă treacă prin cap să deveniţi vreodată…dar n-aţi avea cum…
        Continuaţi, vă rog, că lupta e strânsă!
        The first roule…sorry, the 7th…

        Arrowsmaker, întrebarea mea era următoarea. Cui i se trece mai uşor cu vederea când înşeală? Bărbatului sau femei? Pentru că aceste lucruri se întâmplă. Şi trist e că la un timp relativ scurt de la uniune (aceasta neînsemnând neapărat trecerea pe la starea civilă…orice cuplu ce-şi împarte iubirea formează o uniune). Trist şi de neînţeles. Eu ştiu una şi bună…a spus-o Lotus odată…şi anume că cine iubeşte nu înşeală. Că li se mai întâmplă bărbaţilor (vina strucurii lor) e impardonabil, dar, deh, se întâmplă să îşi bage necuratul coada (nu că ar fi vina lui în poveste). One night stand, poate, şi gata, a fost o greşeală, deşi, repet, nu admit.
        Dar când li se întâmplă femeilor? Cum se numeşte? Când simt cum le cuprinde pasiunea devoratoare şi acaparatoare pentru un altul, în timp ce cel de-acasă nu bănuie nimic… nu ştiu, poţi iubi doi oameni în acelaşi timp? Întreb.
        În loc să faci ceva, dacă vezi că a pălit iubirea pentru consort, să încerci a o mai scăpăra…tu ce faci în loc? Dai foc la fitil…faci să îţi explodeze pasiunea…dar în cu totul alt sens???
        În loc să te agăţi de iubirea de acasă, te inverşunezi să o ai pe cea care e imposibilă…??? Şi te apuci de ea şi nu mai vrei să îi dai drumul.
        Consideri că în atare situaţie acea femeie nu ar trebui oare să se oprească la un moment dat? Doar că simt că ea nu vrea asta.
        Întrebare: Ce ar trebui să facă?
        Eu ştiu ce aş face.

  30. Camelia spune:

    *femeii…scuze, am omis un „i”.

  31. Ilina spune:

    Ai un blog extraordinar! Imi face o deosebita placere sa te citesc, desi scrii cam rar sau mai putin decat mi-as dori. M-am bucurat sa o intalnesc pe Camelia la tine…o citeam demult…doar ca timpul si multe altele nu-mi permit sa si postez pe toate blogurile pe care le citesc cu mare drag.Nu fiindca ar fi foarte importanta opinia mea pt cineva, doar asa ca o paranteza virtuala. Chiar ma bucur sa vad, repet, oameni dragi(pe care ii citesc…)aici. Sincer.
    Si fiindca Camelia iti sugera o dezbatere, ba nu chiar te ruga, m-am hotarat sa particip si eu, desi sunt convinsa ca nu sunt in cunostinta totala…Si totusi…
    Camelia, uneori ma regasesc in tine, in puritatea ta si o sa-ti citez ceva care sper, din tot sufletul, sa nu te supere.
    ” Marina,stii care e buba adevarata? Puritatea ta. Daca o data, o singura data, l-ai fi inselat pe Daniel te-ai fi considerat chit cu el si-ai fi vazut si cum este cand inseli; si nu numai cum, dar ce inseamna sa inseli. Poate ca nu e asa de usor.Cand nu esti un flusturatic si n-o faci din usuratate,ci dintr-o irezistibila atractie catre cineva, in timp ce esti legat,sincer legat, si-n ata parte, nu poate fi usor. Pentru un om de caracter, aproape nimic nu e usor in viata.”
    Poate ca si Ea e de caracter, te-ai gandit?
    Nu stiu, intreb si eu .

    • Camelia spune:

      Arta conversaţiei…

      • Camelia spune:

        Cartea mea de suflet. O profesoară de-a mea din facultate era preitenă cu ea…ne-a povestit multe; i-am spus că aş fi vrut să o cunosc; mi-a răspuns că poate odată voi avea ocazia… Ca să îţi răspund…Înţeleg tot soiul de iubiri, îmi displace ipocrizia şi făţărnicia…Se fac multe în numele iubirii…înţeleg orice, nu accept orice…dar asta e cu totul o altă poveste.
        Că ajungi să te îndrăgosteşti de altul decât cel de acasă, se poate întâmpla. Poate e ceea ce şi-a dorit sufletul tău şi acum ţi l-a scos viaţa în cale. Înţeleg. Dar cum te mai uiţi în ochii celuilalt? Asta aş vrea să ştiu. Că ajungi să te iubeşti cu el…ce simţi când te iubeşti şi cu celălalt? Cu soţul? Care din ei a devenit „celălalt”? Bărbatul? Sau amantul?
        Nu e mai fair play, în primul rând faţă de chipul tău din oglindă, să alegi?
        Că nu cred că e un aşa iscusit vânător…cu goana după doi iepuri. Şi dacă vânătorul va fi prins în capcană? Că deja e prins în cerc vicios?
        Ideea asta era. Cea a jocului cinstit. Cu tine în primul rând. Cu ceilalţi apoi. Asta îmi pare a fi un joc de şah. Rişti să fii făcut mat. Şi să pierzi tot.
        Ce faci? Îţi asumi consecinţele?

        Mulţumesc pentru cele adresate mie! Şi Stăpânului blogului, sperând că nu l-am deranjat.

  32. Ilina spune:

    E si cartea mea de suflet…Nu vreau sa sune a lipsa de modestie, nici a flatare sau orice-altceva, dar cum am spus, avem multe similitudini…Nici eu nu suport fatarnicia si ipocrizia, ba chiar fac mai urat decat tine 🙂
    Nu e fair play sa-mi scrii intrebarile 🙂 si jur ca daca ar fi asa simplu, sau daca nu mi le-as fi pus, de o mie de ori, nu-ti citam din Arta Conversatiei.Oricum, ce pot sa-ti spun acum, sincer, este ca daca jocul este cinstit, pe de-a intregul…, imi asum consecintele. ..
    As prefera, ca Stapanul sa fie plecat in vacanta si sa treaca peste acest comentariu „intre fete”. 🙂
    Sa ai o viata frumoasa, Camelia!Desi, nu plec nicaieri si o sa te citesc cu emotie in continuare.

    • Camelia spune:

      Când am pus întrebarea „îţi asumi consecinţele” am făcut-o retoric. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că poate avea destinatar. Să înţeleg că are?
      Şi de ce am o vagă impresie că aş putea ghici cine eşti, din doar câteva cuvinte, deşi Ilina nu-mi spune nimic. Alt nume îmi spune ceva. Şi expresie „similitudini” la fel îmi spune.
      Sunt convinsă că dacă într-adevăr trăieşti o anume poveste, ţi-ai pus nişte întrebări. Şi îţi doresc să îţi fi găsit şi răspunsurile. Doar că genul acesta de dragoste, dacă îi pot spune aşa, e cel mai dureros. Doi prieteni de-ai meu s-au despărţit. Şi au făcut bine; erau tare nepotriviţi. Şi ar fi rămas împreună într-un simulacru de mariaj dacă ceva nu se întâmpla. Ei i s-a întâmplat dragostea cu el. Platonică; era ceva electrizant în aer când te aflai în preajma lor. Apoi din platonică a trecut în alt stadiu…şi de aici calvarul ei…al lui…voiau să fie împreună…şi au riscat totul. Finalul? Umilinţa ei. Ea a crezut că a fost iubire adevărată. El i-a spus că ea nu a însemnat decât o rătăcire. El s-a reîntors, spăşit, în cuib. Ea s-a despărţit şi de el…şi de soţ. Acum e singură.
      Eram toţi în aceeaşi gaşcă. Acum unii se evită; nici nu s-ar putea altcumva. S-a ales praful; eram prieteni buni; ei erau prieteni de familie. Cu atât mai mult; cu atât mai grav. Sunt reguli nescrise pe lumea asta; nu le încalci.

      • Camelia spune:

        Draga mea necunoscută, (dacă aşa vrei, o să mă prefac că nu ştiu despre cine este vorba, deşi, între timp, m-am prins cine eşti…nu mă subestima) aici îţi răspunsesem cu tot dragul. Şi tocmai de aceea îţi spuneam cu mâhnire ce li se întâmplase unor prieteni. Eu ţi-am spus nişte chestii din tot sufletul, iar tu ai luat-o atât de personal.
        Sunt tare mâhnită, să ştii!

    • arrowsmaker spune:

      Fetelor, nu sunt plecat în vacanţă… încă.

      Dar faceţi şi voi, vă rog, diferenţa între „Ză Master” şi „The Host”! 🙂

      • Camelia spune:

        Cu scuzele de rigoare, o ultimă intervenţie, pentru că mi-am dat seama de la ce, printre altele , i s-a tras iritarea. Am pus cuvântul similitudini în ghilimele. Am făcut-o pentru că îl citasem ca fiind al ei; citatele se pun în paranteză…în limba română, pe care crede-mă o îndrăgesc tare; o şi stăpânesc pe măsură.
        Ea a crezut altceva. Şi a răbufnit. Cu replica.
        După acest cuvânt am recunoscut-o. Mi-a trebuit atât de puţin! ŞI I-AM RECUNOSCUT STILUL.
        Aş prefera, însă, să mă fi înşelat. Sincer. Nu de alta, dar m-a dezamăgit. Deşi nu cred că i-ar păsa prea tare.
        Şi cu acesta mă retrag.
        Aş cita aici o minune de femeie ce a spus ceva despre o manieră. A unora de a câştiga, a altora de a pierde; depinde de cum priveşti.
        Se numeşte abandon.
        Mă iartă, Arrowsmaker, dar am simţit că trebuie să fac o acestă ultimă precizare. Ca lămurire. Toată consideraţia mea cititorilor tăi!

  33. Camelia spune:

    Povestea asta a prietenei mele am spus-o altei prietene care e pe cale să comită aceeaşi „greşeală”.
    Ei i se adresa tot ceea ce am scris. Ei, indirect, habar nu are de existenţa blogului meu. Era un strigăt de-al meu de revoltă. Îi înţeleg dorinţa de a iubi şi a fi iubită. Dar…

  34. Ilina spune:

    Cand am spus ca imi asum consecintele, am spus-o tot retoric, fara sa ma gandesc ca scormonesti dupa un destinatar … sau mai bine spus, crezand ca-ti asumi consecintele :). Mai precis, faptul ca ar trebui sa stapanesti perfect lb romana si sa stii ca similitudini gasesti in multi oameni, fara ca sa-ti spuna ceva, neaparat numele.Dar ca sa-ti fac pe plac, as putea sa-ti marturisec,ca ma numesc iana :)asa poate nu-ti mai bati capul cu asemanarile :). Sper…Doamne fereste, sa te duca si acest nume la ceva care sa-ti provoace si mai tare starea de iritare :)…Chiar nu intentionez…tot ce am spus (scris) a vrut sa sune (sa fie ) sincer. Nu-mi dau seama, la fel :)…
    Da, asa e…genul asta de dragoste e cel mai dureros 🙂 si sincer nu cred ca trebuie sa-mi exemplifici din ciclul” povestiri depre prieteni, la ceas de noapte”. Lipsita de modestie, as castiga detasat,printr-un joc cinstit, jur, numit viata si cativa anisori in plus :)( nu spun cati, sic)
    iar in ceea ce priveste pov. prietenei tale,spuse altei prietene, care nici macar nu are habar de existenta blogului tau:) si culmea culmilor o publici pe un cu totul alt blog 🙂 (sper ca citesti cat de stupid suna)
    Nu iti inteleg revolta, dar jur ! ca iti inteleg frustrarea.
    Poate chiar nu avem atatea similitudini, cat ma asteptam, sau laudam 🙂
    Scrii frumos, Camelia…dar de a scrie pana a patrunde intelesurile, grave, existeniale, e un drum lung… si intotdeauna e mai lung pt cel care il parcurge mai greu.
    te pup, fara suparari, da?!

  35. Ilina spune:

    Groaznic, am mancat litere, cuvinte, am fost de-a dreptul incoerenta. Amarnic, m-ai iritat 🙂

  36. Ilina spune:

    Doamne, ce capra sunt! Am uitat esentialul din povestea prietenilor tai…Aceea platonica, care a trecut in alt stadiu :)…Fie cum zici tu, a umilintei ei…ea crezand ca fost dragoste curata, el jurand ca a fost o scurta (lunga :)) nebunie. Dar fiindca ti-am spus ca te bat, la capitolul viata detasat, vreau sa t-ti spun completarea ei : asa singura cum e, ii e INFINIT mai bine!!
    …Daca totusi, ai curaj, sa le incalci, extrage intotdeauna esentialul…:)

  37. Camelia spune:

    Incoerenţa nu ţi-a stat în mâncatul literelor!
    Faptul că am povestit anumite lucruri pe blogul lui Arrowsmaker este pentru că lui i-am pus o întrebare şi am vrut să cunoască mai multe detalii…mă rog, atât şi cât ar fi putut ele fi spuse.
    Cu limba română nu înţeleg ce ai vrut să spui; nu are nimic, trec paste.
    Îţi remarc totul defensiv, şi chiar nu înţeleg de ce; nici nu îmi bat capul însă să aflu cauza iritării tale, deşi o intuiesc.
    Trăieşti o iubire în umbră, aceasta am înţeles-o!
    Prietenei mele îi este infinit mai bine; asta o ştie şi ea, asta i-am spus-o şi ei…apare pe undeva în poveştile mele, în trecere…
    Îţi constat nemăsuratul orgoliu; dacă pe lângă el mai ai şi aroganţă, eşti combinaţia letală; ţie însuţi…dar asta nu e treaba mea. Văd că ai ţinut morţiş să fii răutăcioasă. Păcat. Cuvintele mele nu-ţi erau agresive; la fel, nici gândurile.
    Dar ai sărit ca arsă. De ce, doar tu o ştii.
    Şi da, poate că te-ai înşelat. Poate între noi nu există atât de multe similitudini precum credeai.

  38. Camelia spune:

    *peste…trec peste.

    PS
    Îţi cer scuze, Arrowsmaker! Pentru agresarea spaţiului tău virtual unor refulări şi izbucniri
    … ale doamnei sau domnişoarei, care mă bate de departe atât la viaţă ca număr de ani cât şi la experienţă ca acumulare de înţelepciune
    … cărora nu le caut nici scopul, nici sensul. Ştiu doar că nu aici le era locul.

  39. Camelia spune:

    O ultimă lămurire, pentru că am remarcat de ce anume ai fost nedumirită în chestia cu blogul, aş fi vrut să-fi fie clarificare. Doar că nu o voi face. Aşa cel puţin îţi las satisfacţia de a fi crezut despre mine cum că aş putea fi caracterizată de manifestări stupide în vreun fel; indiferent de natura lor.

    Îmi pare tare, tare rău că te-am iritat atât de tare. Nu am vrut. sunt sigură că iubirea ta e cea mai iubire dintre toate iubirile de pe pământ. Nu ţi-a blamat-o nimeni!

    Sincer, chiar îmi pare rău că ai fost atât de agresivă. Şi chiar nu înţeleg.

  40. arrowsmaker spune:

    Da, am spus clar că oricine e binevenit pe blogul meu şi poate să spună absolut orice, dacă o face într-o manieră rezonabilă. Deci, deşi cred că discuţiile de mai sus nu sunt tocmai de natură de a fi afişate public, nu o să îmi iau vorba înapoi! 🙂

    So… be my guests!

    🙂

  41. Ilina spune:

    ok, multumesc si scuze… Camelia, jur ca nu am vrut sa te mahnesc cu niciun pret, cu atat mai putin sa ne „duelam” la capitolul”viata bate filmul sau povestea prietenilor :),si eram constienta de faptul ca nu este un cenaclu literar cu tema: „cea mai iubire dintre toate iubirile de pe pamant”. Si fiindca nu-mi sta in caracter sa fiu rea, am sa trec peste cea mai iubire, cu un mic amendament… fiecare este convins totusi ca a lui e cea mai, macar la un moment dat… si asta am apreciat defapt la tine, la cat de frumos vb despre acest sentiment.Referitor, la blogroll, nici vorba sa te scot, doar am marturisit de n ori , ca te citesc cu drag.Sper sa nu-l blochezi ca altii, dar asta e alta poveste,pe care poate o voi dezbate altadata 🙂
    Singura mea intentie era sa-ti schimb(indepartez) putin oftica sau optica. Ia-o cum vrei, doar sa nu te superi din nou da? 🙂
    Am gasit alt citat, care poate e mai relevant 🙂
    „Nu cred in iubiri pe care le poti tainui indelung. Nu cred ca, atunci cand iubesti profund, iti poti tine ravasirea departe de ochii lumii si ma indoiesc si ca poti sa-ti fereci prea mult, in adancuri meschine de trup, zambetul nebun si zbaterea enorma de aripi a sufletului care vrea sa pluteasca. Dar stiu ca exista conventii tandre, norme miloase, care ne obliga sa ne plecam privirea care s-a-mpiedicat,indiscret, de vreun semn de iubire ascunsa.Sa mergem mai departe, ca si cum n-am fi vazut nimic, ca si cum n-am fi inteles, intr-o singura batere de gene, ca am dezvelit, din greseala, marea taina a unor suflete care s-au gasit pe ascuns.”

  42. Camelia spune:

    Mă bucur că nu m-am înşelat când am spus că am ghicit cine eşti. Se pare că m-ai subestimat. Cât despre alte resentimente… crede-mă, sunt departe de mine.

    Arrowsmaker, mi-am permis să răspund; mi s-a părut politicos a o face.
    Ca post scriptum,

    Mulţumesc unui cititor de-al tău, persoană magnifică, izvor de înţelepciune adâncă. Ştie ea de ce o fac!

  43. alina j. spune:

    Inca nu am gasit partenerul potrivit deoarece nimeni nu se incadreaza in portretul facut de mine.
    Desi am 24 de ani, si faculta terminata….sunt oarecum dezamagita pe baieti deoarece au numai pretentii……
    Scz ca m-am bagat in seama!dar am citit cate cv din blogul tau si mi s-a parut interesant acest articol..pt mine

    • arrowsmaker spune:

      Adica, daca am inteles bine, femeile doar ofera fara nicio pretentie, iar barbatii au doar pretentii fara sa ofere nimic?

      Nu sunt foarte convins ca exact asta ai vrut sa spui, asa ca, daca ai amabilitatea… lumineaza-ma, te rog!

  44. alina j. spune:

    Eu nu vorbeam la general…vorbeam doar in cazul meu!Am impresia ca unii baieti sunt foarte ambitiosi si vor totul dintr-o data si foarte repede..le dai o palma…iti iau toata mana….apoi mai sunt o categorie de baieti care sunt foarte nematurizati pt varsta lor….si isi expun gandurile lor in fata noastra(acele ganduri pe care nu trebuie sa le zica unei fete) considerati de mine niste mucozitati care se dau in vant ca sunt barbati
    Si ,da, unele femei chiar ofera fara a avea nici o pretentie din partea voastra….in schimb barbatii…prefer sa nu fac vreun alt comentariu rautacios ca cel de mai sus

Lasă un răspuns către Dia Anulează răspunsul