Not death…

ianuarie 13, 2013

Acum ceva timp am vazut un oareşce film… Nu subiectul mi s-a parut important,  ci raspunsul bătrânei la dilema copilei care nu stia dacă să bea sau nu din izvorul tinereţii veşnice:

„Nu de moarte trebuie să te temi, ci de viaţa netrăită…”

Poate că zicerea, în sine, nu e aşa existenţială cum îmi pare mie, însă e cel puţin interesantă…


13

ianuarie 13, 2012

După încă un an, mă văd nevoit să recunosc că trecerea timpului chiar estompează…

După părerea mea, strict personală, Marin Preda a fost cel mai talentat scriitor român!

Am citit tot ce am găsit, acum mulţi ani, scris de el. Însă, o operă anume m-a marcat.

Aproape că are dreptate…


Aberaţii despre fericire…

mai 18, 2011

Cu câtva timp în urmă, vorbeam despre drumul parcurs până în punctul culminant de către o relaţie bazată, iniţial, pe atracţie fizică şi despre perioada imediat următoare, a cărei speranţă de viaţă, conform părerii experţilor în domeniu, nu depăşeşte 3-4 ani.  https://arrowsmaker.wordpress.com/2010/04/14/uitare-prostie-sau-firesc

În această ultimă etapă, patronată mai puţin de calităţi şi farmec personal şi mai mult de poziţionarea astrelor, relaţia poate să se transforme, luând calea stabilizării şi maturizării, sau, din contră, să moară într-un mod cât se poate de ireversibil. Să te afli în cea de a doua situaţie şi totuşi să îţi mobilizezi toate forţele pentru „resuscitare” înseamnă, după părerea unora mai puţin experţi în domeniu… să tragi de un cal mort.

Mă voi referi, aşadar, doar la prima situaţie, însă acest articol nu se pretinde a fi rezolvarea unei probleme, ci numai un punct de vedere (incomplet şi strict personal) privind identificarea acesteia.

Iar problema în discuţie, caracteristică majorităţii covârşitoare a relaţiilor trecute deja de faza de maturizare şi ajunsă la declin, este aceea că… RUTINA UCIDE!

Ceea ce urmează sunt câteva aspecte de care consider că trebuie să se ţină cont pe timpul analizei cauzelor declinului mai sus menţionat, prezentate, nu neapărat într-o ordine anume, deoarece ele se întrepătrund atât sub aspect cronologic, cât şi sub cel al efectelor.

      –   Totdeauna o să îmi doresc ceea ce nu am (simpla conştientizare a acestui lucru nu este suficientă pentru rezolvarea problemei, însă o face posibilă).

–   Fericirea se află în noi, nu în ceea ce ne înconjoară.
–   Rareori poţi ajunge în stadiul de fericire incontestabilă, fără a te asigura, în prealabil, că i-ai dat fericirii o definiţie corespunzătoare.
–   Adaptarea, aflată într-o legătură incontestabilă şi indestructibilă cu rutina, are două laturi: una favorabilă nouă, prin aceea că ne ajută să supravieţuim durerii şi lipsurilor, şi una nefavorabilă, prin aceea că, în cazul unei stări de lucruri ce tinde către perfecţiune şi care rămâne neschimbată până în cele mai mici detalii pentru o perioadă nedefinită, nivelul satisfacţiei scade în mod constant.
–   Alegerea conştientă a unui partener a cărui natură să permită rezolvarea problemelor inerente, este fundamentală. Nu există partener perfect; există, însă, partener compatibil.
–   Nu poţi fi fericit în mod constant dacă nu eşti realist; naivii şi idealiştii pot fi şi ei fericiţi, însă cu intermitenţe.

Care sunt posibilităţile ce se deschid în faţa celui care conştientizează că a păşit deja în împărăţia declinului?

Conform unui punct de vedere, din nou, cât se poate de personal, şi excluzând resemnarea, care este încă mai distrugătoare decât lupta cu calul mort, variantele de abordare sunt următoarele:

  1. îşi ajustează visele, speranţele şi standardele la posibilităţile oferite de natura partenerului;
  2. acceptă provocarea şi începe lupta cu rutina, o luptă atât de greu de câştigat, cum puţini muritori îşi pot imagina;
  3. schimbă partenerul.

Nu cunoaştem încă avantajele şi dezavantajele fiecărei variante, în acest punct, topicul rămânând deschis.

Cea din urmă variantă, însă, ne oferă cu generozitate riscul de a o lua de la capăt, dar de data aceasta cu handicapul timpului irosit cu încercarea precedentă…


Aşteptare…

mai 8, 2011

De atunci, sunt lângă tine, aşteptând, cu braţele deschise…

Dar tu stai ghemuită într-un colţ, oarbă şi speriată, visând … braţe deschise…

Încă nu au început să îmi obosească…


aprilie 26, 2011

Credeam ca vorbesc singur…


The darkest night… (update)

aprilie 4, 2011

Am învăţat că, deşi niciun om nu este stăpânul său absolut, nici astrele nu ştiu să deseneze drumuri fără bifurcaţii…

Până la urmă, viaţa e o chestie de atitudine…


The darkest night was… a white one!

ianuarie 13, 2011

În urmă cu exact un an am ajuns, brusc, la concluzia că, la 42 de ani, aveam o percepţie total greşită asupra realităţii, în acest cuvânt înghesuindu-se să-şi facă loc, mai mult sau mai puţin agresiv, concepte precum: destin, credinţă, criterii valorice, principii, datorie, iubire, comunicare, întîmplare, minciună, fericire,  blestem, bunătate, răzbunare, orgoliu, încredere, trădare, adevăr, altruism, şi, probabil or mai fi fost câteva la fundul sacului, zbătându-se cu disperare să supravieţuiască în harababura construită de o minte prea încâlcită…

Ceva, într-o noapte, m-a făcut să mă trezesc!

Am înţeles atunci, sub ameninţarea pericolului real de a dispărea, că majoritatea lucrurilor fundamentale pentru mine până în acel moment, stăteau altfel decât le văzusem eu…

Mult prea altfel!

Am înţeles unele lucruri pe care, ca să nu le uit, o să le notez aici, pe pagina asta, la care o să mă întorc, în timp, de fiecare dată când o să simt că rătăcesc drumul…

Am învăţat, în primul rând, că nu există perfecţiune!

Am învăţat că, pentru a putea trăi pe pământ, trebuie să îl simţi permanent sub picioare…

Am învăţat că absolutul nu există la kilogram, ci este doar un reper fictiv care, pentru suflet, joacă rol de Steaua Nordului…

Am învăţat că prietenia există, dar este una dintre cele mai fragile chestii de pe pământ…

Am învăţat că, atât adevărul, cât şi minciuna, sunt lucruri relative…

Am învăţat că anumite lucruri nu se pot schimba niciodată în mod fundamental, însă, în această privinţă, am făcut un pact cu mine însumi să rămân naiv…

Am învăţat că soluţia struţului pentru rezolvarea problemelor nu funcţionează…

Am învăţat că egoismul nu rămâne niciodată nepedepsit! ( Surprinzător… nici faptele bune!  :)  )

Am învăţat că un om bun nu foloseşte nimănui, atâta timp cât este perceput drept rău…

Am învăţat că poţi face sacrificii imense în mod cu totul inutil…

Am învăţat că unele lucruri pot muri de tot, pe când altele pot muri numai puţin…

Am învăţat că încrederea îşi rezervă dreptul de a muri fără să îţi dea nicio explicaţie…

Am învăţat că deciziile importante nu trebuiesc luate în grabă…

Am învăţat că, atunci când greşesc fundamental, oamenii nu îşi pierd dreptul de a fi consideraţi oameni, iar iertarea nu este un nonsens…

Şi… am învăţat şi un cuvânt nou: Acceptare!

Nu au rămas prea multe constante…

De fapt, singurele constante rămase sunt convingerea că instinctul meu a funcţionat totdeauna, fără excepţie, şi… credinţa!


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.